July 2nd, 2009 by Lucian
Hai că dacă m-am pornit (sunt plin de nervi) să mai bag una.
Sâmbătă când am fost la cununie, după chestia din jegul ăla de Casă a Căsătoriilor am plecat la locul unde era masa şi dansul. Şi am mers pe nenorocirea aia de centura de vest. Şi ploua de rupea. Şi drumarii asfaltau. Băi băieţi, chiar atât de mult mişto faceţi de noi?
Aude cineva? Sigur că da…. Eu.
PS. Pe la 4 ne-am întors o fugă la Ploieşti. Soare, cer senin, asfalta omul invizibil. Nu lucra nimeni.
De ce dracu mai dăm bani pe rovigneta aia cu atâta m…e pe care o primim de fiecare dată?
July 1st, 2009 by Lucian
sau mai bine zis a şutului în coaie.
Prin urmare omori un om pe trecerea de pietoni, iei 2 ani cu SUSPENDARE.
Iar cazuri de bătrâni băgaţi în puşcărie pentru căcaturi sunt la ordinea zilei.
Justiţia în Republica Mioritică nu e oarbă. Suferă de idioţenie cronică şi onanism agravant.
PS. Dacă dădea peste un judecător sau cine ştie ce mahăr… alta era pedeapsa, nu?
Detalii AICI.
July 1st, 2009 by Lucian
Mă rog asta e valabil în toată țara, dar…

Fotografia este făcută astăzi pe la 5 după amiaza și este vorba de parcarea din fața Curții de Apel. O duduie a parcat pe locul rezervat persoanelor cu handicap. De ce? Pentru că nu era alt loc.
Bun! Femeia e vinovată, nimeni nu a parcat acolo și s-a găsit ea. Evident că i-au blocat roata și evident că a scos banii din buzunar.
DAR…
În centrul orașului nu găsești în timpul zilei un loc unde să parchezi. Pentru că nu e loc. 
Şi colac peste pupăză minţile luminate cu lanterna din minunata noastră administraţie de 3 lei au blocat şi 2 străzi. Aia de pe latura cu scările de la Palatul Culturii ca să poată să parcheze angajaţii minunatei primării şi prefecturi şi consiliului judeţean maşinile. Că ei sunt mai şmecheri ca restul ce cricul lor. Iar a doua strada e aia de pe Griviţei de pe laterala Pracului Foamei care e parcare de taxiuri. Închisă şi aia. Şi dacă vii de la sud ca să ajungi la Palatul Culturii ocoleşti de+ţi vine acru în gură. Pentru că băieţii s+au lăudat că fac parcări dar fac un căcat. Iar noi suportăm, că altceva ce să le faci?
Prin urmare acuma nu ştiu dacă să mai zic de tanti aia că e vinovată sau nu. Pe bune.
PS. Se lăuda primarul Volosevici în campanie că va face parcări etajate în fiecare cartier. A trecut un an. Şi ce dacă? Vorbele nu costă nimic dacă proştii te votează.
June 30th, 2009 by Lucian

June 30th, 2009 by Lucian
Aia care nu-s boi. Cum a fost unu azi. Eram la Gara de Sud şi am vrut să iau o maşină până la Curtea de Apel. Neee, zice dobitocul, prea aproape.
Mori de foame atunci. Şi să nu te plângi că e vai de morţii tăi mai încolo. Sunt o grămadă de taxiuri care stau pe bară. Şi ăla alegea, al dracu. Şi o să ajungă să-şi smulgă pletele din cap că nu o să aibă de o pâine. Şi nu o să priceapă de ce. Explicaţia e simplă, pentru că mioriticul din el vrea să devină bogat peste noapte. Aia cu pic cu pic se face stropul e pentru fraieri.
June 30th, 2009 by Lucian
decât un nou început.
Dar să o luăm cu… începutul. 
Sâmbătă m-am dus la cununia vărului meu (Casă de piatră!). La noua locație a Casei Căsătoriilor aceea de la intrarea E de la Casa Albă. Știți voi, clădirea aia urâtă ca dracu. În fine. Intrarea în noua casă de căsătorii are o ușă rotativă. Care nu merge așa că nu trebuie să ne batem capul cu ea.
După cum bine știți și probabil ați văzut / simțit, sâmbătă pe la 12 jumate a plouat de a rupt malul. Bun. Programarea fiind la 12 jumate nuntașii au pornit să intre ca să se consume chestia.
Nu merge așa. La ușă era un retardat, probabil respins de enșpe mii de ori la examenul de intrare la paznici de zi pentru baruri de noapte. Care stătea în ușă și nu lăsa pe nimeni să intre. Normal că i-am zis, dă nene drumul că stă lumea în ploaie. Nu, a răspuns el, acolo e sala de ceremonii. Să mori tu, credeam că e sala de mese. Ultima replică a fost în gând, că n-am vrut să-i stric nunta vărului. Că așa suntem noi românii la bucurie, ne lăsăm futuți de orice pinguin cu trei clase ca să nu stricăm momentul.
Intrăm până la urmă, în sala de ceremonii, maaaare și frumoasă. Bla, bla, cetățene, alea, alea. Se termină ceremonia. După care trecem la pișcoturi și șampanie. Într-un hol de căcat unde au unii birourile, unde mai era o familie și unde totul arăta ca în metrou la 4 după amiaza. Băgăm bipul de rigoare, trecem mai departe.
Ieșirea se face pe intrarea H. Unde te așezi pe scările alea de căcat ca să faci șmecheria aia cu florile și orezul. Și în timp ce-i pozezi pe nuntași (io eram ăla) care se înghesuie pe treptele alea de căcat mai trec și vreo 2-3 țărani prin fața ta că fugeau de ploaie în morții lor.
Aşa că băi primărie de trei lei. Nu că e bătaie de joc. E un jeg şi o panaramă, cu angajaţi retardaţi care trăiesc în trecutul glorios al PCR, cu nuntaşi scârbiţi care înjură primarul şi ţara asta.
Nu mai bag îndemnuri să puneţi mâna să faceţi ceva. Tot jegul ăla va fi şi peste 2-3-4 ani.
Doar o urare din partea nuntaşilor Multe Urări de Iubire Eternă şi un hai sictir sincer din partea mea mai ales lu cretinoidu ăla de făcea pe paznicul la uşă.
June 30th, 2009 by Lucian
