Aseară nu m-am mai dus la garsoneira mea şi am rămas la ai mei. Aşa că-n dimineaţa asta pe la 10 îmi beam liniştit cănoaia de cafea cu o ţâgare-n bot. Şi mă uitam pe geam. De pe geamul bucătăriei se vede Curtea de Apel (adică Palatu Culturii şi parcarea aferentă). Văd în dreptul unei dacii o tinerică privind cu tanti de la parcare (încasatoarea de taxă de parcare, evident) privind pe sub botu’ maşinii.

Primul gând: la volan ie o fimeie. Al doilea gând: s-a suit cu scutu, spoleru de jos (aşa îi zice?) peste bordură. Aştept cu colţu rânjit… Se deschide uşa la şofer, iese… o tanti. Vine se uită, se apleacă, se uită, se suie înapoi in the car, dă cu spatele. Se aude un scrâşnet de fiare hârjâind bordura. Opreşte. Se-ntoarce. Între timp jandarmu’ care păzeşte la Curtea de Apel ieşise în uşă şi se uita. Pe faţa lui se citea: femeie la volan… Taxatoarea de parcare se cară. Tanti cu tinerica se uită pe sub maşină, se gândesc, se duc la portbagaj, iau ceva de acolo, se duc iar la bot(al maşinii, obsedaţilor), meşteresc ceva, pleacă fericite. Io mi-am mai pus o cafea şi-am mai băgat un tutun. Viaţa e plină de suspans la Ploieşti, nu?