dar…

Dragă Moșule,

Deoarece anul ăsta m-au mințit unii că am fost cuminte (să-i crezi că sunt băieți serioși) îți scriu și eu un pic mai devreme în speranța copilărească (nu se zice că bărbații rămân toată viața niște copii mari?) că îmi vei citi scrisoarea înainte de 30 noimbrie (e imposibil să nu mă ai la Google Reader) și îmi vei îndeplini următoarea dorință pe care o s-o dezvolt mai jos.

Nu vreau nici bemve seria nuștiucât, nici vila-nMalibu. Vreau ca să nu mai iasă tot halitorii ăștia de ciolan cu osânză care au dormit prin Parlament, s-au scărpinat între buci și au făcut combinații ca să-și umfle conturile. Ăia de și-au tras salarii babane și se jeluiau pe la televizor că oamenii sunt săraci. Ăia de se urcau în gipane și se mirau că nu sunt străzi bune. Ăia de și-au tras legi ca să nu se trezească la bulău pentru combinațiile lor… Ăia de dau mită electorală ca să-i convingă pe oameni să-i trimită la supt ciolanu gras încă 4 ani.

Prin urmare să faci în așa fel să nu-i mai voteze lumea. Știu că întind coarda, dar ai putea să-i teleportezi la Pol să hrănească pinguini cu biberonu?

Și dacă poți fă în așa fel încât să intre în Parlament ăia de se preocupă. Ăia de iau cu dreapta și mai dau și la alții cu stânga nu strâng totul pentru ei precum caracatițele. Ăia de mai știu ce e ăla bun simț, care mai ajută pe câte unul, care ar vrea să facă ceva…

De fapt io te rog să faci în așa fel să se deștepte lumea și să-i trimită acasă pe plescăitorii de ciolan. Poți?

A, încă ceva: se poate și o bicicletă roșie?

-da, iar e despre campania erectorală-

Mă uitam aseară la poza unui candidat pusă-ntr-o staţie de autobuz… Mi se părea că e un exponat de la muzeul de ceară a lui Madame Tussaud. Fără pic de sentimen, fără să transmită nimic. Şi asta e valabil pentru toţi candidaţii. Pozele sunt de calitate, lumina aranjată cum trebuie. Dar…

Faţa. Serioasă. Chiar rigidă. Niciun muşchi nu se clinteşte (e de metaforă asta). Meclă de Rambo sau Bruce Willis în Die Hard 1, 2, 3, 4 etc. Îşi dau impresia că se pregătesc să dezamorseze bombe, nu că vor să ia voturi.

Ochii. Privesc evident în zare, în timp ce gândul e la patrie, normal. Grijile ţării sunt întipărite în retina candidatului.

Tenul. Bărbieriţi cu 3 minute să facă poza (cred). Sau aranjaţi cu fotoşoapa de zici că au faţa mai fină decât popoul de bebeluş. (cu ce greq s-or rade ăştia, cu Mach 50?) Candidatele zici că au stat 10 ani la SPA-uri folosind toate cremele disponibile.

Îmbrăcămintea. Avem aşa:

La costum. Cu 1) cravată, 2) fără. Evident costum închis că nu dă bine ceva alb de in gen Vito Coleone în vacanţă.

Fără haină, numa-n cămaşă. Evident cravata lipseşte. Şi evident candidatul e descheiat neglijent la primul nasture. Cămaşa este în 99% din cazuri albă, culoarea purităţii (s-or crede fete mari?).

Postura. În picioare. Spatele drept. Capul ridicat (să nu se vadă guşa la ăia care o au).

Mâinile. Aici vin problemele. Candidaţii, în marea lor majoritate nu ştiu cum să procedeze cu mâinile din dotare. Dacă ar putea şi le-ar pune la spate, dar nu dă bine la electorat. Aşa că avem: mâini în buzunare, mâini pe lângă corp care par aruncate neglijent p-acolo, mâini întinse cu palma în sus de parcă cer pomană, cu degetul acuzator întins spre privitor, mâini întinse de parcă ar vrea să dea noroc. Mai avem mâini care par că ţin ceva, orice. De la farfurii, pahare, bebeluşi până la pachete grele sau saci de rafie (care nu apar în poză, evident). Şi mai avem candidaţi care scriu, îin mape sub braţ, dosare şi alte chestii care să arate că sunt şi vor fi ocupaţi pentru ţară şi popor.

Aşa că toţi sau aproape toţi (să nu fiu rău) arată-n poze de parcă au o coadă de mătură înfiptă pe undeva. Ca să nu mai vorbesc de pozele gen BI sau CI. Alea chiar că n-au nimic în ele care să te atragă. Cum spuneam mai sus, par împăiaţi.

PS. Mi-amintesc de o chestie pe care am citit-o pe undeva: un candidat neamţ la alegerile lor locale şi-a facut afişul aşa: el gol puşcă, mâinile îi acopereau părţile ruşinoase. Iar textul de pe afiş era: Nu am nimic de ascuns. Acum nu ştiu dacă o fi ieşit.

PPS. Uitasem de zâmbete. Unii candidaţi zâmbesc în poze. Dar atât de fals încât ai impresia că tocmai ţi-au săltat portofelul şi râd de tine.

Gata, până luni fac pauză la scris (sunt în inventar

Pentru că multă lume mi-a vorbit de postu cu greierii…

Stăteam vara cu geamul deschis în casa bunicii mele din partea tatălui meu (fac precizarea asta ca să explic următoarea chestie: bunica din partea tatălui era în Ploieşti, cea din partea mamei în Sighişoara) cu geamul deschis. Eram eu şi verii mei. Aveam aproape 13 hai să zic 14 ani (dar nu ne scosesem buletin niciunul din noi) şi stăteam ca să zic aşa în vacanţă la curte.

Era noapte… de pe la 11 când ne culcam (de ochii lumii) şi până pe la vreo 2 să zic, le povesteam puţin (de fapt mult) exagerat 1001 de npţi. Şi insistam la fazele de sex (f. voalate în carte, dar pline de culoare în povestirea mea). Apoi pe la 2 şi ceva ne suiam pe pervaz şi fumam, io nu trăgeam în piept (cred că nici ei) şi ne prosteam aşa ca oamenii mari încântaţi că facem ceva interzis. Şi în tot timpul ăsta greierii îşi făceau de cap. Era cald, ne credeam bărbaţi şi greierii îşi făceau numărul. Şi de abia când am pierdut toate astea m-am gândit la greieri (între timp verii mei citiseră singuri 1001 de nopţi şi deja fumam trăgând în piept toţi). Şi poate din cauza asta mă opresc ca hipnotizat când aud greierii… Poate…

A-nceput campania. Orice candidat dornic să molfăie 4 ani ceva pulpiţă cu ciolan trebuie să urmeze 7 paşi simpli:

1. Motivul pentru care candidaţi. Acesta trebuie să fie ceva de genul: “pentru viitorul copiilor”, “pentru binele ţării pe care ceilalţi l-au călcat în picioare”, “pentru că sunt tânăr şi nepătat şi aduc un suflu nou”, “pentru că eu am vrut să fac dar nu m-au lăsat”. La motive nu trebuie să intre chestii de genul: “vreau să mă îmbogăţesc”, “să mă voteze pe mine fraierii că mă descurc io”, “candidez pentru că am bani, da-mi trebe şi imunitate” etc. Aceste motive nu trebuie spuse. În caz că uitaţi acest prim pas spuneţi doar atât: “Un fleac, m-au ciuruit!”. La Sergiu a mers.

2. În perioada de precampanie se face campanie (ce e aia pre…?). Prin urmare: corturi cu mecla la vedere, afişe cât mai mari cu aceeiaşi meclă, pliante, cărţulii (cu cât mai multe poze că electoratul e stresat şi nu are răbdare să citească) şi scrisori în cutiile poştale în care explicaţi simplu că sunteţi un fel de Mesia venit să salveze ce se mai poate salva din dezastrul făcut de nenorociţii ceilalţi.

3. Că a început sau nu campania bateţi talpă în zona de unde vă luaţi voturile. Staţi de vorbă cu toţi şi toate. Mângâiaţi copilaşi pe creştete, pupaţi babe plângăcioase, faceţi o cinste mică prietenească la vreun birt, admiraţi obiectivitatea şi importanţa problemelor pe care cetăţenii vi le prezintă. Nu vă costă nimic să daţi din gură.

4. Dezvoltaţi o paranoia de campanie. Contracandidaţii vă vor răul, dacă ar putea, v-ar juca fericiţi tontoroiul pe mormânt. Anunaţi pe toată lumea. Merită să ştie. Dacă aveţi loc puteţi s-o băgaţi şi pe aia cu agenturile străine. Încă mai prinde.

5. Lăsaţi dracu diplomaţia că nu sunteţi la Buckingam în vizită la Elisaveta. Băgaţi-vă, scoateţi-vă, daţi impresia că se va lăsa cu bătaie. Românu e dornic de sânge, avem încă în gene ceva din adeneul tracului Spartacus. Fiţi combativ, politica nu-i pension de domnişoare.

6. Bani. Vă trebuie bani. Dacă cei pe care nu trebuie să-i justificaţi sunt mai mulţi, lucrurile sunt ca şi rezolvate. Vezi pasul 7.

7. Cadouri electorale (acesta e cuvântul magic, cuvântul de ordine). Foarte simplu: băgaţi ghearele în buzunare şi scoateţi bani. Pe care îi transformaţi în: sacoşe cu ulei, zahăr, bere, ciocolăţi, pui congelaţi, salamuri. Trimiteţi şi câte 10 scrisori pe zi la alegători în care vă prezentaţi propunerile. Daţi haine, ceasuri, curele, şepci, tricouri, mingi, baloane, eşarfe, dravate etc. Faceţi grătare că maţul proletariatului e gol. Aduceţi lăutari că urechea proletariatului e dornică de muzică şi artă. Iar în ziua votului o sută de mii de lei vechi pentru un vot mi se pare puţin.

Grăbiţi-vă, succesul e lângă voi. Întindeţi mâna şi luaţi-l….

Iată că lăsând la o parte duşmănia, grandomania, fudulia şi prostia (n-am găsit altă rimă) băjeţii de la AltPHel mi-au făcut reclamă la blog. Modest ce-i drept (adică puteţi şi voi să scrieţi mai mult) dar mi-au făcut. Foarte încântat am lăsat şi eu un comentariu (pe care pâna la ora când scriu acest post nu mi l-au aprobat, dar îl aveţi mai jos).

PS. Mi-a plăcut întrebarea de verificare 5+8= ?. Ciumeg. Reclama la care se referă băjeţii e ASTA.

Primesc pe mail:

Statistici recente ale organizaţiilor europene care militează pentru drepturile rromilor ţiganilor susţin că speranţa de viaţă a unui rrom ţigan este, în medie, cu 10 ani mai mică decât a restului populaţiei din Europa. Rromii Ţiganii trăiesc nu doar mai puţin, ci şi mai prost, căci procentajul şomajului în rândurile lor este de 90%!  Unii trăiesc în închisori, iar când ies de acolo îi aşteaptă o lume în libertate care refuză să le acorde o a doua şansă.

Dar. Pentru ca lumea să nu le mai refuze a doua şansă:

Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Iaşi a iniţiat un proiect de reeducare şi reinserţie socială a rromilor ţiganilor care să-i ajute să-şi găsească mai uşor un loc de muncă atunci când ies din închisoare. Este primul proiect de reinserţie socială iniţiat în România şi constă în învăţarea unei meserii, de tâmplar sau croitor, precum şi în însuşirea unui vocabular şi a unui comportament civilizat*, care să-i ajute la interviul pentru angajare. Proiectul a costat 30.000 de euro şi este susţinut cu bani europeni (finanţare PHARE).

*însuşirea unui vocabular şi a unui comportament civilizat, ADICĂ:

• Stimate domn/doamnă/ v-aş ruga respectuos să-mi daţi portofelul şi acel delicat lanţ de aur. În caz contrar mă voi vedea nevoit să vă intromisez această ustensilă de gătit denumită generic cuţit în zona stomacului. Vă mulţumesc anticipat pentru cooperare.

sau

•  Am şi eu o doleanţă la dumneavoastră: aţi putea să vă scoateţi portofelul din buzunar/poşetă/sacoşă pentru a-mi da banii dumneavoastră? Nu de alta dar efortul de a băga mâna eu personal după el ar putea să-mi producă o întindere de ligamente. Vă mulţumesc din inimă.

sau

• Domnule judecător totul este o confuzie. Această persoană care pretinde  că a fost lovită de mine nu a făcut altceva decât să se împiedice de o pietricică din colbul drumului. Încercând să-l susţin pentru a nu-şi pierde echilibrul s-a lovit accidental cu zona parietală într-o bâtă de baseball cu care mă duceam la un meci. De baseball, evident.

De fapt e partea a 4 a. Că partea 3 ie cu tzăranu la Căminu Coltoral și io acum o să bag despre țăranu ajuns prima oară la oraș. Partea I. Partea II.

Nu în vizită (obligat să meargă cu leguminoase la piață) ci angajat pe undeva la vreo firmă ca prelucrător cu cârca, om bun la toate (păzit noaptea firma, dezlegat câinii sau cosit gazonu patronului).

Deci avem un tzăran cu job la oraș. El va trece prin următoarele stadii (s-ar putea să fie mai multe, da le-am pus și io pe alea care mi-au trecut pân cap):

(more…)

Dimineața la 6 sunt de obicei în stație. Mă duc la radio că la 7 încep Apelul de dimineață. Așa că am ocazia să umblu cu mijloacele de transport în comun. Și of course că mă holbez în jur și ascult cu maximă atenție ce mai vorbește lumea. Și trag și io ca muritoru’ nește concluzii.

1. Autobuzele noastre, troleele și tramvaiele arată în proporție de 50% (ce blând sunt) ca și cum ne-ar fi fost trimise în dar de poporul pretin irakian. Și asta și din cauza mioriticului de călător pe care comunismul l-a învățat că toate bunurile sunt ale întregului popor. Iar el l-a rându’ lui și-a învățat și odraslele. Așa că busurile arată cum arată. Și mă refer la alea cât de cât noi, nu la troacele alea vechi de când stăteam io la unt cu bunică-mea, Dumnezeu s-o odihnească.

2. Dimineața când și cocoșii încă se spală pă ocheane, discuția primordială din autobuze ie despre muncă. De obicei ie nește tanti la vârsta a doua care merg spre același loc de muncă. Și-și povestesc faze din ziua precedentă, normal. De unde deduc faptu’ de necontestat că unii călători ie frustrați. Pt că de fapt iele bârfesc. Ba un șef mai mare, ba unu mai mic. Alea, alea… Ba o coleg[ mai puţin norocoasă.

3. Muncitorii. Ăştia sunt o specie rară. Mai ales doreii care zugrăvesc (se deduce din discuţii) şi care vorbesc atât de tare câ ar dărâma şi zidurile Ierihonului.

Cam atât pt moment. Revin cu “Autobuzele patriei” mâine dimineaţă. Că am materiale o grămadă…